ASTRO-PSIHANALIZĂ: Sincronicitatea ca experienţa fenomenologicǎ (IV)

Data primei publicari: 20 Ianuarie 2012

Sincronicitatea fenomenologicǎ poate fi privitǎ atât din punct de vedere astrologic, cât şi psihanalitic ca manifestare din exterior asupra omului în mod individual dar şi colectiv, şi spun acest lucru într-un moment în care viaţa este mult mai mult un deziderat colectiv din punct de vedere informaţional, motivaţional, locativ ş.a.m.d.. Acesta ar fi un prim aspect care ne ajutǎ sǎ ne orientǎm acum cǎtre un subiect sensibil, respectiv raţiunea de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile,  înlǎnţuirea lor în timp şi spaţiu, de care se ocupǎ antropologia antroposoficǎ, sau, cu alte cuvinte, ştiinţa despre spirit aplicatǎ în antropologie. Întrebarea la care îmi propun sǎ rǎspund aici este: poate fi consideratǎ experienţa fenomenologicǎ o manifestare pornitǎ din interior cǎtre exterior? Ne poate pǎrea cel puţin ciudat sau întâmplǎtor cǎ întreaga operǎ antroposoficǎ creatǎ de pǎrintele antroposofiei, Rudolf Steiner, acum aproximativ o sutǎ de ani,  este o sursǎ de cunoaştere pentru întrebǎrile mileniului III, întrebǎri de esenţǎ istoricǎ, filosoficǎ, religioasǎ sau antropologicǎ, dar cu siguranţǎ nu este…

          În plin avânt al evoluţiei şi deschiderii spirituale din aceastǎ epocǎ, lumea abundǎ în continuare de contradicţii şi orientǎri diferite, iar când principiile dupǎ care s-a condus eşueazǎ, se resemneazǎ neputincioasǎ în mâinile vreunui doctor, terapeut, sau ale vreunui Dumnezeu în ultimǎ instanţǎ. Deasemeni, într-o dinamicǎ psiho-socialǎ şi spaţio-temporalǎ continuǎ,  a unei lumi îndreptate unisens spre un gen de „creştere”, numai creştere sǎ fie, valorile se contrapun în aşa fel încât se ajunge la a nu se mai dori nimic, tot ce este posedat devenind ori insuficient, ori depǎşit calitativ. De aici nevoia noastrǎ de repere solide, stabile şi validate, de aici nevoia noastrǎ de sens. Şi atunci mergem sǎ mai dǎm seamǎ la psihoterapie câţiva ani, o fugǎ pe la astrologi sau pe la clarvǎzǎtori,  la templul de meditaţie zen, sau la spovedanie, fiecare dupǎ credinţa lui. Aş desfǎşura aceste ipostaze (oarecum extremiste dacǎ le-am privi din opoziţie), pe câteva paliere majore ale cunoaşterii umane actuale, în raport cu care nu ne putem declara mulţumiţi  nici chiar dacǎ le-am putea  accepta pe toate împreunǎ: credinţa creştinǎ trǎitǎ în ritualul sǎu religios, înţelepciunea şi tradiţia buddhistǎ larg rǎspânditǎ pentru echilibrul fiinţei pe care îl aduce cu sine, isihasmul-deşi este foarte restrâns azi, filosofia modernǎ   prin conceptele experienţelor numenale  considerate inexprimabile obiectual, fizica cuanticǎ cu aplicaţie strict ştiinţificǎ, oricare doctrinǎ materialistǎ, artele şi cunoaşterea ocultǎ etc..

          Aşadar, pentru a ieşi din acest cerc vicios, avem nevoie sǎ ne reconectǎm la sursa fundamentalǎ de cunoaştere, obiectiv pentru care trebuie sǎ privim lumea din afara „cadrelor cunoaşterii bine statuate”, şi avem nevoie „(…)de a ieşi din cutia în care am fost ambalaţi prin educaţia represivǎ. Pentru cǎ mintea celui care ştie este plinǎ, dacǎ nu o golim de cunoaşterea liniarǎ, cauzalǎ, ordonatǎ, nu putem afla nimic nou, proaspǎt, vital.(…)pentru aceasta este suficient (ca omul, n.m.)  sǎ ştie cǎ nu ştie, sau sǎ accepte o cunoaştere necunoscutǎ.”  (M.Georgescu, „Gândesc, deci nu exist”,Ed.Cartea Daath,2010, p.5)

           O astfel de cunoaştere, cea antroposoficǎ, este aceea care ne satisface aici dorinţa de nou, de vital… pentru a mai putea exista, dupǎ o experienţǎ fenomenologicǎ excepţionalǎ, greu de înţeles fǎrǎ o bunǎ pregǎtire anterioarǎ. Indiferent de contextul producerii acesteia, viaţa de la ea înainte este precum un salt, înseamnǎ o cotiturǎ, o schimbare majorǎ, o altǎ perspectivǎ. Şi cum a pretinde cǎ am trǎit coincidenţa subiectului cu obiectul, cǎ am gândit şi „existat” în acelaşi timp în Macrocosmos şi în realitate, cǎ ne-am contopit cu Universul într-o perfectǎ conştienţǎ de sine, este o afirmaţie sinonimǎ descrierii unui simptom pe un bilet de internare… de aceea spun, este nevoie de cunoaştere astrologicǎ, antroposoficǎ şi psihanaliticǎ, de înţelegere analiticǎ şi sinteticǎ şi parcurgerea unei cǎrţi esenţiale, „Evanghelia dupǎ Matei”- Rudolf Steiner, din seria „Iniţieri” a Editurii Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2009, carte ce prezintǎ un ciclu de 12 conferinţe,  ţinut la Berna între 1 şi 12 septembrie 1910!

          Cum este posibil sǎ trǎim în douǎ „lumi paralele” concomitent şi perfect conştienţi este explicabil prin ceea ce R.Steiner ne transmitea încǎ de acum o sutǎ de ani şi parcurgând cartea mai sus amintitǎ, veţi înţelege mult mai bine decât voi reuşi eu aici sǎ explic.  Interpretǎrile asupra celor patru Evanghelii pe care le prezintǎ R.Steiner în seria traducerilor recente în limba românǎ, nu concureazǎ explicarea lor de cǎtre alţii, inclusiv de cǎtre Sfinţii Parinţi, ci este o comunicare esotericǎ şi ştiinţificǎ deopotrivǎ, ce aruncǎ o luminǎ nouǎ asupra antropologiei şi asupra întregii cunoaşteri umane. Contemporan cu Freud, Steiner a expus lumii cunoaşterea sa inspiratǎ în acelaşi fel; şi el a trebuit sǎ reziste pǎrerilor contrare, fiind puţini aceia care l-au înţeles şi urmat; lui i se datoreazǎ dezvoltarea unor principii şi direcţii noi, cum sunt metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, etc..(biolog.dr.Petre Papacostea, prefaţǎ).

           A vieţui Divinitatea în interior, Gautama Buddha

          Interpretarea antroposoficǎ a Evangheliilor de cǎtre R.Steiner ne oferǎ o  imagine integratoare a epocilor pe care umanitatea le-a parcurs, începând cu Epoca Atlanteeanǎ în care omul folosea limbajul imaginilor şi „capacitatea clarvǎziunii era dezvoltatǎ într-un grad atât de înalt, încât oamenii puteau privi în modul cel mai pur în lumea spiritualǎ, iar revelaţiile lumii spirituale produceau în sufletele omeneşti impulsuri spre bine.”(p.24) Aceastǎ stare, spune el,  era o vieţuire în exterior a Divinitǎţii (Marea Aurǎ a Soarelui sau Ahura Mazdao). Curentele de populaţii postatlanteene au urmat fiecare o anume direcţie în evoluţia şi prefacerea lumii. La poporul hindus, de pildǎ, s-a dezvoltat o mare sensibilitate senzorialǎ asupra lumii exterioare deşi pǎstra o puternicǎ amintire a vechilor percepţii spirituale. Dorinţa de a privi din nou în lumea spiritualǎ era însoţitǎ de efortul desǎvârşirii interioare şi a condus la sentimentul cǎ ceea ce-i ofereau simţurile nu era decât iluzie (maya), iluzie faţǎ de care a gǎsit calea de a deveni imun. Putem delimita astfel noua capacitate a omului de a vieţui Divinitatea în interior, desǎvârşitǎ odatǎ cu apariţia lui Guatama Buddha. Evoluţia omului, dezvoltarea sa ca fiinţǎ, este descrisǎ antroposofic astfel: „Pentru ca o însuşire, foarte bine precizatǎ, sǎ se trezeascǎ în natura omeneascǎ şi apoi sǎ poatǎ deveni treptat o însuşire generalǎ a oamenilor,(…)este necesar ca ea sǎ aparǎ mai întâi undeva sub o formǎ cu totul deosebitǎ, desǎvârşitǎ.”(p.128) Astfel, pentru omenire apariţia lui Gautama Buddha, a fost destinatǎ sǎ transmitǎ calea desǎvârşirii interioare prin „cǎrarea octuplǎ”, cea care urmatǎ fiind duce la: pǎrerea justǎ, judecata justǎ, cuvântul just, comportamentul just, poziţia justǎ, deprinderile juste, memoria justǎ şi contemplaţia justǎ, însuşiri faţǎ de care omul nu avea sǎditǎ, pânǎ la el, dorinţa imperioasǎ de a le dobândi. Personalitatea lui Buddha avea reunite în ea toate aceste facultǎţi. Concentrarea asupra desǎvârşirii Eului poate însemna in extremis, dupǎ cum afirmǎ Steiner, o cufundare a omului în corpurile sale fizic şi eteric, şi nepregǎtit fiind „el se retrage, se restrânge, se închide în întregime în Eul sǎu”, ceea ce poate fi negativ pentru viaţa şi devenirea sa.(p.136)

 Notǎ: traducerea prin „Eu” este echivalentǎ Sinelui din Psihologia transpersonalǎ şi poate conduce la confuzii, dar este explicabilǎ pentru limbajul vremii respective.

          Vieţuirea Divinitǎţii atât în interior cât şi în exterior, evenimentul Christic

          Contradicţia care a apǎrut în lumea modernǎ în legǎturǎ cu sensul şi modalitatea de evoluţie spiritualǎ, raportatǎ la diversele culturi şi religii, are ca sursǎ faptul cǎ evenimentele istorice nu sunt puse în legǎturǎ, ci sunt interpretate separat, ca şi cum fiecare ar putea fi deţinǎtoare a secretului sau adevǎrului absolut. În ordine istoricǎ, ulterior desǎvârşirii interioare a omului, era necesarǎ o evoluţie la fel de îndelungatǎ prin care sǎ se ajungǎ la vieţuirea Divinitǎţii atât în interior cât şi în exterior, ceea ce corespunde iniţierii Christice şi sensului Creştinismului de atunci încoace. Însuşi Iisus a apǎrut la încheierea ciclului de acumulare a însuşirilor necesare corpului fizic, eteric şi astral într-o singurǎ persoanǎ, pentru a putea deveni apt sǎ primeascǎ iniţierea, aceea ce ar conduce omenirea la recuperarea tuturor capacitǎţilor deţinute iniţial de om ca fiinţǎ divinǎ. Steiner extrage din textul biblic aceste sensuri, subliniazǎ desǎvârşirea sufleteascǎ ce permite vindecarea de la suflet la suflet, coborârea în corpul eteric a fiinţelor divin-spirituale, îmbinând  bunǎtatea şi frumuseţea(a se revedea partea a IIa şi a IIIa a seriei de articole cu acest titlu), întelepciunea purǎ manifestatǎ energetic, etc.. Capacitǎţile reunite în Iisus (numele însemnând tǎmǎduitor spiritual), rezidǎ prin urmare în forţa iubirii şi frumuseţii spirituale „însǎmânţate în Eu”(Eul-Sine), în însuşirea de a putea capta ca un Vas forţele şi energiile stelare prin contemplare spiritualǎ, în forţa privirii imaginative. Urcarea fiinţei în lumile spirituale conferǎ clarvederea şi claraudiţia inclusiv a sunetelor din spatiu, ce însoţesc Lumina solarǎ, a planetelor, ceea ce numim azi „muzica sferelor”. Unele dintre aceste capacitǎţi se regǎsesc indicate frecvent în zilele noastre în harta natalǎ a multor oameni, dar şi ei au de parcurs o cale fǎrǎ de care „trezirea” nu este posibilǎ.

          Setea de desǎvârşire spiritualǎ pe care o descrie Steiner când se referǎ la interpretarea „Fericirilor” (Matei,5-12), face trimitere la contradicţiile actuale cu privire la sensul iubirii, la conectarea interumanǎ şi noţiunea de „reţea” necesarǎ saltului   în conştiinţa spiritualǎ, despre care vorbim în epoca actualǎ. Multe dintre aceste concepte sunt astǎzi interpretate denaturat în „virtutea” cǎderii  omului în plasa ispitei, înţelegându-se prin „omule, viţuieşte-te pe tine” o deplinǎ libertate în tot ceea ce este corp fizic şi astral. Integrarea în uniuni spirituale ar trebui sǎ fie o reflectare a ordinii din cer, şi guvernate de Eul conştient pe baze etice şi morale, legǎturile fiind cele  de iubire de la suflet la suflet. A exista în douǎ lumi în mod conştient, respectiv a vieţui pe Dumnezeu atât în interior (aducerea minţii în inimǎ în Creştinism sau practica zen în buddhism), cât şi în exterior(a percepe constient lumea spiritualǎ), este o predispoziţie a noastrǎ pe care Steiner a descifrat-o perfect, şi pentru care ne putem strǎdui în fiecare zi sǎ o asimilǎm: „Ferice de cei cu inima curatǎ, cǎci ei vor vedea pe Dumnezeu(Matei,5.8).

          Prin urmare, Iubirea în sens spiritual nu are nimic de-a face cu sexualitatea, aceasta rǎmânând pentru omul desǎvârşit cel mult un act sacru, al fiinţǎrii împreunǎ prin dragoste(contopire, unitate fizicǎ) şi nu un deziderat al vieţuirii de facturǎ epicurianǎ, într-un fel de reţea gen „toatǎ lumea cu toatǎ lumea”. Treptele de evoluţie spiritualǎ, calitatea şi treptele iniţierii nu sunt obligatorii de parcurs pentru toţi oamenii şi toate popoarele, oricâte predispoziţii am avea inoculate în noi,  iar întoarcerea la esenţa noastrǎ divinǎ, rǎmâne pânǎ la urmǎ o alegere personalǎ. Desǎvârşirea psiho-corporalitǎţii în manierǎ buddhistǎ poate fi înţeleasǎ ca o necesitate preliminarǎ asumǎrii evenimentului Christic, istoric consecutiv acesteia, pentru entitatea ce doreşte sǎ-şi continue evoluţia spiritualǎ, aşa încât o unificare a religiilor, despre care prevestea Steiner, nu ar fi un paradox (cu condiţia sǎ nu impunem coagularea în ritual), ci o înaltǎ înţelegere a capacitǎţii omului de reunire cu Divinitatea.

          Steiner face referire, deasemeni,  la diversele tipuri de iniţieri specifice anumitor popoare,  presupunând aceeaşi diversitate de condiţii pregǎtitoare a corpurilor omului, şi având ca urmare, mai multe sensuri ale acestor iniţieri, insclusiv unele negative. Dezvoltarea în zilele noastre a harului clarvederii în sens negativ îşi are rǎdǎcinile în posibilitatea omului de a contempla rǎul, la care unele dintre populaţiile postatlanteene au recurs, şi de unde s-a transmis accesul la forţe  (puteri) ispititoare şi înşelǎtoare.

           Extinderea naturii umane divine în Macrocosmos, ca experienţǎ a sincronicitǎţii fiinţǎrii umane şi în realitate, presupune, deci, o conştientizare a necesitǎţii omului de a se pregǎti în acest sens, astfel încât adevǎrata iniţiere sǎ  constituie un progres pentru om. În mod firesc omul în stare de somn se revarsǎ inconştient în Cosmos cu Sinele şi corpul sǎu astral, extrǎgându-şi de acolo energiile necesare în viaţa diurna, conştientǎ. Prin urmare,  „Iniţierea constǎ tocmai în aceea cǎ  omul învaţǎ sǎ trǎiascǎ nu numai inconştient în întregul Cosmos (…), ci învaţǎ sǎ participe conştient, sǎ se strecoare conştient în existenţa celorlalte corpuri cereşti aflate în legǎturǎ cu Pǎmântul nostru.”(p.131) „Iluminarea  şi perceperea lumii în care omul se aflǎ în timpul nopţii şi despre care nu ştie nimic cât timp se aflǎ în stare de somn, este ceea ce am putea numi esenţa iniţierii.”(p.132) Deasemeni, spune Steiner „Acolo poţi percepe lumea ca şi cum ai privi spre tine, fiind o dilatare, o extindere în spaţiu.” , oferindu-ne o privire din toate cele douǎsperezece puncte, care în limbajul astrologic corespund imaginilor cercului zodiacal. Şi din punct de vedere astrologic a contempla lumea din douǎsprezece direcţii diferite, a te aşeza cu Sinele tǎu în centru, poate fi considerat echilibrul maxim ce poate fi atins de o entitate umanǎ. Cunoaşterea de sine, a predispoziţiilor natale personale înlesneşte calea cǎtre desǎvârşire spiritualǎ, pentru care avem nevoie mai întâi de a stabili o relaţie idealǎ cu noi înşine. „Sarea pǎmântului şi lumina lumii”, cum îi numea Iisus pe ucenicii sǎi, este sǎditǎ în fiecare fiinţǎ şi avem datoria de a veghea la pǎstrarea puritǎţii ei…

ASTRO-PSIHANALIZĂ: Sincronicitatea ca experienţa fenomenologicǎ (II)

Data primei publicari: 16 Decembrie 2011

        Psihanaliza, prin excelenţǎ poate face conexiunea în sens invers, de la efect la cauzǎ, readucând în conştient trǎirile intense care au tulburat fiinţa, uneori chiar înainte de a se fi constituit şi consolidat Eul viitoarei personalitǎţi. Depǎşind nivelul atins în cercetǎrile lor de Freud şi respectiv de Jung, în a surprinde în concepte „principiul legǎturilor”, şi pǎstrând ideea de a da întâietate stabilirii  semnificaţiei fenomenelor, vom putea rǎspunde astfel acelor întrebǎri la care psihanaliza  nu poate gǎsi un rǎspuns în ea însǎşi, tentatǎ fiind sǎ repete la nesfârşit întrebarea, pânǎ când inconştientul va rǎsufla (uşurat) pe undeva. Aşa cum au existat  cǎrţi de cǎpǎtâi ale unor epoci trecute, mǎ gândesc la „Profeţiile de la Celestine” de  James Redfield, ca la o carte de cǎpǎtâi a mileniului al treilea. Cartea are un impact artistic, estetic, asupra publicului, dar mai mult decât atât, pune în luminǎ o sintezǎ a nivelului atins de cunoaşterea ştiinţificǎ, filozoficǎ, culturalǎ şi misticǎ a lumii.  Ca şi „Viaţa şi Învǎţǎturile Maeştrilor din Extremul Orient” de Baird T. Spalding, „Profeţiile de la Celestine” a fost pentru mine cartea care  mi-a luminat mai bine calea pe care mǎ aflam deja, prin 2005, datoritǎ astrologiei. Se dovedeşte şi azi cǎ ne poate fi de folos, doar sǎ avem destulǎ rǎbdare sǎ ne aplecǎm asupra ei…

          Cele zece viziuni despre care este vorba, „dezbrǎcate” cât mai mult de ambalajul literar, aşa cum le voi reda prin fragmente, pot fi probate de oricine în propria viaţǎ, concomitent unei cure psihanalitice, aceasta având cu atât mai mult succes. De ce întâlnim nişte oameni, de ce repetǎm aceleaşi greşeli, ce scop au visele sau de ce ne lǎsǎm cuprinşi de reverii, de ce unii oameni nu mai sunt interesaţi de valorile materiale şi se pot hrǎni …cu zâmbete, de ce unii oameni iubesc pur şi simplu iar alţii vor doar sǎ fie iubiţi, de ce??…ş.a.m.d.. Sper ca fragmentele selectate de mine sǎ fie edificatoare, si sa redea esenta Viziunilor consemnate intr-un manuscris pierdut si regasit de un explorator in Peru.

I.(Masa critică) Prima Viziune ne propune sǎ devenim conştienţi decoincidenţele din viaţa noastră.

„N-ai avut niciodată vreo impresie sau intuiţie despre ceva ce vroiai să faci? Despre cursul pe care vroiai să-l ia viaţa ta? Şi să te întrebi cum s-ar putea întâmpla? Apoi, după ce aproape că ai uitat de asta şi te concentrezi asupra altor lucruri, dintr-o dată întâlneşti pe cineva, citeşti ceva sau mergi undeva, şi eşti condus exact către ocazia pe care o doreai. Ei bine, a continuat, după părerea acelui preot coincidenţele de acest fel se întâmplă tot mai frecvent şi atunci când se întâmplă ne izbesc, fiind mai mult decât ne puteam aştepta de la o şansă oarecare. Apar ca predestinate, programate, ca şi cum viaţa ne-ar fi condusă de o forţă inexplicabilă. Experienţa induce un sentiment al misterului, al aventurii şi, prin urmare, ne simţim mai vii. Preotul mi-a spus că aceasta este experienţa pe care o cunoaştem într-o străfulgerare, şi pe care încercăm să o manifestăm apoi tot timpul. Cu fiecare zi, tot mai mulţi oameni se conving că această mişcare misterioasă e reală şi că înseamnă ceva, că există ceva care se întâmplă dincolo de viaţa obişnuită, de fiecare zi. Această conştienţă este Prima Viziune”.

II.(Un prezent mai amplu)

„Chiar dacă uneori avem o intuiţie clară că în viaţă se petrec mai multe lucruri, modul nostru obişnuit de gândire spune că acestea sunt imposibil de cunoscut, şi ideea de conştienţă este dată la o parte. De aceea este necesară a Doua Viziune. Odată ce vom vedea perspectiva istorică a conştienţei noastre, totul va părea mai adevǎrat.”

„A Doua Viziune extinde conştienţa noastră asupra timpului istoric, a adăugat el. Ne arată cum să observăm cultura, nu numai din perspectiva vieţii noastre, ci şi din perspectiva întregului mileniu. Ne revelează preocuparea pe care am avut-o şi ne ridică deasupra ei. Tocmai ai experimentat această lungă istorie. Acum trăieşti într-un prezent mai amplu. Când priveşti omenirea acum, ar trebui să fii capabil să-i vezi obsesia, enorma preocupare pentru progresul economic”.

„A Doua Viziune face cu adevărat din conştienţă un lucru inevitabil. Am atins climatul scopului nostru cultural. Am îndeplinit ceea ce, ca şi colectivitate, am hotărât că era de făcut şi pe măsură ce acest lucru s-a întâmplat, preocuparea a scăzut şi s-a deşteptat în noi altceva. Aproape că văd încetinind avântul Epocii Moderne la apropierea sfârşitului de mileniu. Se conturează şi se întregeşte acum o obsesie veche de patru sute de ani. Am creat mijloacele siguranţei materiale şi acum pare-se că suntem gata – croiţi, de fapt – să aflăm de ce am făcut-o”.

III.(Este vorba despre energie)

 „Am tras concluzia, urmând gândirea lui Isaac Newton, că universul funcţionează întotdeauna într-un mod previzibil, ca o maşinărie uriaşă, pentru că la vremea respectivă doar atât s-a putut dovedi că este. Evenimentele care se petreceau simultan cu altele păreau să nu aibă relaţie cauzală şi se spunea că apar numai din întâmplare. Apoi au apărut două concepte care ne-au deschis din nou ochii asupra misterelor universului. S-a scris mult în ultimele decenii despre revoluţia din fizică, dar toate schimbările îşi au originea în două descoperiri majore: mecanica cuantică şi teoria relativităţii, a lui Albert Einstein. Munca de o viaţă a lui Einstein a demonstrat că noi percepem ca materie dură şi solidă ceva care este în cea mai mare parte spaţiu gol, cu un şablon energetic alergând prin el. Inclusiv corpurile noastre. Fizica cuantică a demonstrat că atunci când încercăm să descifrăm aceste şabloane energetice la scară tot mai fină, descoperim lucruri uluitoare. S-a dovedit experimental că atunci când reuşeşti să ajungi la particulele elementare şi încerci să le studiezi comportamentul, actul observării în sine alterează rezultatele, ca şi cum aceste particule elementare ar fi influenţate de aşteptările celui care face studiul. Acest lucru este perfect adevărat: particulele apar în locuri în care, teoretic, nu puteau ajunge, conform legilor universului cunoscute de noi, adică în două locuri diferite în acelaşi moment, sau înainte ori înapoi în timp, ceva de genul acesta. »

« Cu alte cuvinte, baza universului, esenţa lui, este un fel de energie maleabilă, care răspunde intenţiilor omului şi aşteptărilor lui, într-un fel care sfidează vechiul model mecanicist al universului, ca şi cum înseşi aşteptările respective cauzează fluxul energetic care curge în lume şi afectează alte sisteme energetice. Exact acest lucru îl explică A Treia Viziune ».

„O introducere foarte scurtă informa că A Treia Viziune aducea o altă înţelegere a universului fizic. Aceste cuvinte veneau ca un ecou la cele spuse de Sarah. Cândva, aproape de sfârşitul celui de-al doilea mileniu – suna prezicerea – oamenii vor descoperi o nouă formă de energie, care stă la baza tuturor lucrurilor şi care radiază din ele, inclusiv din noi înşine. M-am gândit câteva clipe la această idee, apoi am citit un lucru care m-a fascinat: Manuscrisul spunea că percepţia umană asupra acestei energii începe cu o mai mare sensibilitate la frumuseţe”.

„Percepţia frumuseţii este ca un fel de barometru care ne spune cât de aproape suntem de percepţia propriu-zisă a energiei. Este limpede, pentru că dacă vezi energia, îţi dai seama că face parte din acelaşi continuum ca şi frumuseţea”.

„Lucrurile pe care noi le percepem ca frumoase pot fi diferite, dar caracteristicile în sine pe care le atribuim acestor lucruri sunt aceleaşi. Uite, atunci când vezi ceva frumos, îţi apare ca o prezenţă mai clară, de o culoare mai vie, nu-i aşa? Iese în evidenţă, străluceşte. Acel ceva pare incredibil de viu în comparaţie cu monotonia din jur.”

“I-am pus câteva întrebări asupra cercetărilor sale viitoare, şi mi-a spus că doreşte să copieze această grădină la universitatea de la care provenea şi să înceapă studii de mai lungă durată, pentru a vedea dacă oamenii care consumă aceste plante au mai multă energie, o sănătate mai bună, o viaţă mai lungă. Pe măsură ce el vorbea, nu mă puteam abţine să nu mă uit din când în când la Marjorie. Dintr-o dată, mi s-a părut incredibil de frumoasă. Cu trupul lung şi slăbuţ, frumos chiar şi în blugii şi tricoul de toată ziua. Ochii şi părul îi erau castanii-închis şi bucle lungi îi încadrau faţa. Am simţit o puternică atracţie fizică. Exact în momentul în care am conştientizat această reacţie, ea a întors capul, m-a privit direct în ochi şi s-a îndepărtat de mine cu câţiva paşi.

-Marjorie a simţit schimbarea în câmpul tău. A fost un lucru vizibil. Am văzut-o şi eu, de aici.

-O schimbare în ce?

-În câmpul de energie care înconjoară corpul tău. Mulţi dintre noi au învăţat să vadă acest lucru, cel puţin dintr-un anumit punct de vedere. Când cineva are gânduri cu implicaţie sexuală, câmpul de energie a respectivului aproape că se aruncă asupra persoanei care constituie obiectul atracţiei sale.

Asta m-a izbit de-a binelea(…)”

IV. (Lupta pentru putere)

“(…)cred că lucrurile se întâmplă exact cum spune Manuscrisul, adică ne schimbăm perspectiva asupra lumii. Văd asta şi în psihologie.

-Cum adica? A tras aer în piept.

-Domeniul meu este conflictul, studierea felurilor şi cauzelor pentru care oamenii se tratează unul pe altul cu atâta violenţă. Am ştiut întotdeauna că violenţa vine din nevoia umană de a-l controla şi a-l domina pe celălalt, dar numai recent am privit fenomenul acesta în interior, din punctul de vedere al conştiinţei individului. Ne-am întrebat ce se întâmplă în interiorul fiinţei umane şi ce o face să vrea să controleze o altă fiinţă. Am aflat că atunci când un individ merge către un altul şi se angajează într-o conversaţie – lucru care se petrece în lume de milioane de ori în fiecare zi – se întâmplă următorul fapt: la sfârşitul conversaţiei individul se simte mai puternic sau mai slab, depinde cum a decurs interacţiune dintre cei doi.

L-am privit mirat şi a părut stânjenit de discursul pe care tocmai îl ţinuse. I-am spus să continue.

-Din acest motiv, a adăugat el, oamenii manipulează tot timpul. Nu contează caracteristicile unei situaţii, subiectul abordat, suntem în stare să spunem orice e nevoie, pentru a domina conversaţia. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Dacă avem baftă şi punctul nostru de vedere e cel mai tare, vom primi un impuls psihologic. Cu alte cuvinte, nu încercăm să ne depăşim şi să ne controlăm unii pe alţii din vreun scop exterior, concret, pe care vrem să-l realizăm, ci pentru impulsul psihologic astfel câştigat. Acesta este motivul tuturor conflictelor iraţionale din lume, începând cu cele de la nivel individual şi terminând cu cele de nivel internaţional. Există un consens în domeniul meu de studiu, care spune că acest lucru apare acum în conştiinţa publică. Noi, oamenii, ne dăm acum seama cât de mult ne manipulăm unii pe alţii şi, în consecinţă, ne reevaluăm motivaţiile. Căutăm alte feluri de interacţiune. Eu cred că această reevaluare este o parte din noua viziune asupra lumii, despre care vorbeşte Manuscrisul.”

“(…)noi, oamenii, chiar inconştient, avem tendinţa de a-i controla şi a-i domina pe alţii. Vrem să ne adjudecăm energia care există între oameni. Asta ne remontează, ne face să ne simţim mai bine.

Wil privea fix drumul. Părea că dintr-o dată se gândeşte la altceva.

-De ce întrebi? Am continuat eu. Este aceasta A Patra Viziune? M-a privit.

-Nu chiar. Tu ai văzut fluxul energetic dintre oameni. Dar nu sunt sigur că ştii cum e când ţi se întâmplă ţie.

-Spune-mi atunci! Am zis, exasperat. Mă acuzi că nu vorbesc! A scoate o informaţie de la tine e ca şi cum ţi-aş extrage o măsea! Încerc de zile întregi să aflu ceva despre experienţele tale referitoare la Manuscris şi tot timpul mă laşi baltă. A râs, apoi mi-a zâmbit.

-Stabilisem ceva, dacă n-ai uitat. Am un motiv pentru care sunt aşa secretos. Una dintre Viziuni se ocupă cu interpretarea evenimentelor unor existenţe trecute. Totul este un proces de clarificare asupra a ceea ce eşti şi asupra scopului pentru care exişti pe această planetă. Aş vrea să aştept până ce ajungem la această Viziune, şi după aceea vom discuta trecutul meu.”

“Uneori, alte persoane vor ca noi să definim pentru ele o situaţie, şi pentru asta ne dau energia necesară, aşa cum a făcut Marjorie cu tine. ne fac să ne simţim mai puternici, dar vezi tu, „darul” acesta nu durează prea mult. Majoritatea oamenilor, chiar şi Marjorie, nu sunt destul de puternici ca să tot dea energie. De aceea relaţiile lor degenerează în luptă pentru putere. Oamenii îşi contopesc energiile, apoi se luptă să controleze totul. Cel care pierde plăteşte un preţ foarte mare. S-a oprit brusc şi m-a privit.

-Înţelegi acum A Patra Viziune? Gândeşte-te la ce ţi s-a întâmplat. ai văzut fluxul de energie dintre oameni şi te-ai întrebat ce e cu asta, apoi ai dat peste Reneau, care ţi-a spus că psihologii caută motivele pentru care oamenii încearcă să se controleze unii pe alţii. Această teorie a fost demonstrată de către familia peruană. Ai văzut că dominarea altora îl face pe cel ce domină să se simtă puternic şi atotştiutor, „sugând” energie de la cei pe care îi domină. Nu are importanţă că tu crezi că o face pentru binele celorlalţi – al copiilor de exemplu – care ar avea nevoie de control tot timpul. Stricăciunea s-a produs. Mai încolo, ai dat peste Jensen şi ţi-ai făcut idee despre cum se simte acest lucru. Ai văzut că atunci când cineva te domină psihic, parcă îţi ia minţile. Nu ai pierdut o polemică intelectuală cu Jensen. Nu. şi cu toate astea, toată puterea ta mentală s-a dus la el. din păcate, această violenţă psihică se întâmplă tot timpul în societate, deseori exercitată de către oameni bine intenţionaţi.

Am aprobat. Wil îmi rezumase experienţa cum nu se poate mai bine.

-Încearcă să înţelegi pe deplin A Patra Viziune, a continuat el. Vezi cum se potriveşte cu ceea ce ştii deja. A Treia Viziune ţi-a arătat că lumea fizică este un vast sistem energetic. Acum, A Patra îţi arată că foarte mult timp oamenii s-au bătut pentru singurul tip de energie la care sunt deschişi: cea care „curge” între ei. La asta s-a rezumat întotdeauna conflictul uman, indiferent de nivel: de la sâcâiala din familie şi de la serviciu, până la războaiele dintre naţiuni. Toate sunt rezultatul sentimentului de nesiguranţă, al slăbiciunii şi impulsului de a fura energia altuia pentru a te simţi bine.

-Ia stai! Am protestat. Unele războaie au trebuit să fie purtate: au fost drepte.

-Desigur. Dar unicul motiv pentru care un conflict nu poate fi rezolvat imediat este că una dintre părţi are o atitudine iraţională, în scop energetic.

-…. Hrana este primul mod în care se poate câştiga energie, a spus. Am dat din cap.

-Dar pentru a putea absorbi energia din hrană, aceasta trebuie să fie îngrijită, curată… Da… Şi să fie apreciată…   Părea să caute cuvântul potrivit.

-… savurată, a spus. Gustul este o poartă de trecere. Trebuie să apreciezi gustul. Acesta este rostul rugăciunii dinainte de masă. Nu e mulţumirea, ci e transformarea hrănirii într-o experienţă sfântă, pentru ca energia din hrană să intre în corpul tău”.

V. (mesajul misticilor) Iubirea

“-Primeşti energie şi în acelaşi timp dăruieşti energie copacului. L-am privit uluit.

-Dar energia copacului?

-Când apreciezi frumuseţea şi unicitatea lucrurilor, mi-a explicat el, atunci primeşti energie. Când ajungi la un nivel la care simţi iubire, atunci poţi să trimiţi energie înapoi, după cum doreşti.”

“-Rolul iubirii a fost greşit înţeles multă vreme. Iubirea nu este ceva ce noi trebuie să facem ca să fim buni, sau ca să facem lumea să fie mai bună, sau pentru că am avea vreo responsabilitate abstractă, sau pentru că ar fi bine să mai uităm de hedonism. Conectarea la energie este incitare, apoi euforie, apoi iubire. Găsirea energiei care să menţină această stare de iubire ajută în mod sigur lumea, dar ne ajută în primul rând pe noi, într-un mod mult mai direct. Este cel mai hedonist lucru pe care îl putem face.

“…pentru că ne simţim goliţi de energie, în imposibilitate de a mai face ceva. această lipsă de energie poate fi rezolvată, evident, prin conectare la surse mai înalte. Universul ne poate furniza tot ce ne trebuie, doar să ne deschidem către el. aceasta este revelaţia celei de A Cincea Viziuni. În ceea ce te priveşte pe tine, ai avut o experienţă mistică, prin care ai văzut o clipă măreţia energiei pe care o poţi dobândi. Această stare este ca un salt înaintea tuturor lucrurilor, ca o străfulgerarea asuprea viitorului. Nu o putem menţine prea mult. Odată ce încercăm să vorbim cu ceilalţi – care operează cu stări de conştiinţă normale – sau încercăm să trăim într-o lume în care se mai întâmplă conflicte, suntem scoşi din această stare superioară şi cădem înapoi, la nivelul nostru mai vechi. Apoi, trebuie să recâştigăm, pas cu pas, ceea ce am zărit pentru o fracţiune de secundă şi să reîncepem progresul spre conştiinţa ultimă. Dar pentru a face asta, trebuie să învăţăm să ne umplem cu energie în mod conştient, pentru că această energie aduce coincidenţele şi acestea ne ajută să stabilizăm noul nivel, să îl permanentizăm”.

“Trebuie să ne punem faţă în faţă cu propriul nostru mod de a-i controla pe alţii. Aminteşte-ţi, A Patra Viziune revelează faptul că omul a avut întotdeauna nevoie de energie şi a căutat să-i controleze pe alţii pentru a o dobândi. A Cincea Viziune spune că există şi surse alternative, dar nu putem fi conectaţi permanent la ele, atâta timp cât nu suntem conştienţi de metoda pe care noi, ca indivizi, o utilizăm pentru a-i controla pe alţii.Ori de câte ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă. A scăpa de acest obicei nu e un lucru uşor, pentru că la început o facem întotdeauna inconştient. Cheia reuşitei este conştientizarea totală şi aceasta se face identificând felul nostru de a-i controla pe ceilalţi, control pe care l-am instituit încă din copilărie, pentru a atrage atenţia, pentru a face energia să vină către noi. Acest lucru l-am repetat toată viaţa. Eu numesc asta teatrul nostru de control inconştient. Spun „teatru” pentru că este o scenă familiară, ca o scenă de film, pentru care ne scriem scenariul de tineri. Apoi repetăm mereu scena, zilnic, fără a fi conştienţi de asta. Tot ceea ce ştim este că ni se întâmplă mereu aceleaşi lucruri. Şi problema e că tot repetând o singură scenă la nesfârşit, celelalte scene din filmul adevărat al vieţii noastre – marea aventură marcată de coincidenţe – nu se mai pot desfăşura. Noi oprim filmul atunci când repetăm acest mic teatru pentru a-i manipula pe alţii, pentru a le lua energia. Sanchez a încetinit puţin, încercând să ocolească nişte gropi de pe şosea. Mi-am dat seama că sunt frustrat. Nu ştiam cum funcţionează un teatru de control.”

Traumǎ şi Iertare, aspecte culturale şi psihanalitice ale conceptului iertǎrii

Trauma si Iertare, notiuni polare (Revista Self, nr.2)

Posted on 28 mai 2015by astrologflorina

Din Revista Self, nr.2/2015- editata de Asociatia de Consiliere si Psihoterapie Psihanalitica din Bucuresti ( http://www.acppb.ro/self.html ), va recomand articolul „Trauma versus Iertare, notiuni polare in psihanaliza”, pag.71-77. Printre altele am inserat si un capitol despre perspectiva culturala asupra celor doua notiuni. Revista poate fi citita on-line sau descarcata urmarind linkurile). Iata un extras:

„Traumǎ şi Iertare, aspecte culturale şi psihanalitice ale conceptului iertǎrii

         Considerǎm complexitatea atributului cultural ca fiind plasat în centrul acţiunilor şi interacţiunilor umane, supraordonat oricǎrei pǎrţi componente, cumulând socialul, economicul sau biologicul, conceptele filosofice, religioase sau spirituale, etc., acestea cǎpǎtând sens doar în strânsǎ legǎturǎ unele cu altele şi cu mediul de viaţǎ al individului. Cercetarea celor douǎ concepte situate extrem, trauma vs iertare, prin prisma atributului cultural ar putea conduce la explicarea legǎturii dintre ele, la unitatea, sau separarea lor, asemeni altor polare cu care pot fi lesne asimilate: urǎ vs iubire, acţiune vs nonacţiune, a rǎni vs a vindeca.

Din perspectivǎ economicǎ şi filosoficǎ, capacitatea umanǎ de adaptare la mediu în scopul dezvoltǎrii, supravieţuirii sau al depaşirii traumelor (a fixaţiilor la nivel psihic) este premisa  atingerii  oricǎrui scop sau ideal, aşa încât reconstrucţia sau susţinerea Eului într-un proces psihoterapeutic devin fundamentale.  Întoarcerea la zonele de fixaţie şi insightul nu par a fi suficiente pentru a realiza o reamenajare, întrucât aspectul economiei psihice solicitǎ o reparaţie a lezǎrii, sau o înlocuire a „pieselor lipsǎ”, o umplere cu semnificaţie a golului şi amplasarea acolo a unui reper solid pentru reconstrucţie. În acest context, iertarea apare ca fiind necesarǎ împǎcarii cu sine sau cu lumea, printr-o  re-punere în relaţie a agresorului cu victima sau comunitatea afectate, şi reciproc (Al.Ford,2013), sau a Eului cu Supraeul în cazul  sentimentului profund de vinovǎţie pentru o iertare de sine. Însă, a ierta ceva ce este de neiertat  este paradoxal şi, deci, inacceptabil chiar dacǎ iertarea este privitǎ ca un simbol de excelenţǎ umanǎ, ca o virtute.

În modelul creştin, Iertarea este cea mai purǎ formǎ de iubire, decurgând din iubirea faţǎ de Dumnezeu, şi din iertarea pe care El o dǎ oamenilor, spre a o redistribui unii altora. Prin recunoaşterea esenţei divine în fiecare alt om,  imaginea agresorului sau persecutorului este asemeni unei icoane distorsionate a Creatorului, ce necesitǎ restaurare. Investirea agresorului cu iubire şi iertare tinde, aspirǎ cǎtre realizarea acestei restaurǎri a binelui, ceea ce, însă, nu devine implicit o condiţie obligatorie sau suficientă. Pe de altǎ parte, la o privire înspre sine, atunci când sentimentul vinovǎţiei conduce la remuşcare şi cǎinţǎ, esenţa divinǎ a propriei persoane se poate întâlni cu o atitudine narcisicǎ sau, dimpotrivǎ cu una lipsitǎ de stimǎ şi încredere în sine, aşa încât restaurarea devine şi în acest caz problematicǎ.

Prin urmare, fǎrǎ a recurge la identificarea dintre Iubire şi Iertare, fǎrǎ plasarea Eului în zona afectelor pozitive, sau în lipsa unei înţelegeri spirituale a sentimentelor, autenticitatea manifestǎrii lor separat sau secvenţial, este relativǎ, întrucât: „dintre iertarea pe care trebuie sǎ o acordam celorlalţi şi trebuinţa de a le cere acestora iertare, aceastǎ ultimǎ atitudine este cea mai dificilǎ. Cerându-ne nouǎ iertare, ceilalţi par sǎ se plaseze într-o situaţie de inferioritate şi aceasta ne atinge la inima, flatându-ne orgoliul. A cere iertare altora pentru noi înşine implicǎ coborârea noastrǎ de pe soclul aparentei noastre superioritǎţi, recunoaşterea dependenţei de ceilalţi.”(Pr.Prof.Dr.Dumitru Stǎniloaie,*) Parcuregerea în mod gradat a etapelor specifice dinamicii pulsionale interne, este interpretatǎ de Pǎrintele Stǎniloaie, astfel: “Acelaşi orgoliu se ascunde în spatele refuzului nostru de a ierta şi al dificultǎţii de a cere iertare. Dar iertand n-am renunţat încǎ în mod necesar la orice orgoliu; în timp ce, dacǎ mergem mai departe, panǎ la a ne cere iertare (dintr-o dorinţǎ lipsitǎ de orice constrângere internă sau externǎ, n.m.), am înlǎturat astfel ultima ramǎşiţǎ a orgoliului nostru. Doar în acest caz inima noastrǎ este mişcatǎ într-un mod sincer şi curat, farǎ vreun motiv ambiguu.”(*)” – Florina Marin

Rabindranath Tagore…pe Lunǎ în creştere!

Suntem, într-adevar pe Luna în crestere, şi pe zodia Taur Luna exaltǎ de bucuria placerilor şi dorintelor ei, sau poate doar prin vechi amintiri graitoare. „Luna în crestere” este în acelaşi timp un volum de poezii, una dintre primele mele carţi primite în dar de la mama, carte ce m-a impresionat profund la vârsta fragedei copilǎrii, atat prin versurile ei, cât şi prin ilustraţiile extraordinare semnate Angi Petrescu Tiparescu (poeme pentru copii, trad.George Dan, Ed.Tineretului, 1968, Bucuresti).Intamplare sau nu, poetul este…nativ Taur (6mai 1861, Calcutta), si al 13-lea copil al familiei…  posesor al unei conjunctii Luna-Neptun , semnificativa pentru darul romantismului poetic, inspiratiei…

Sǎ lecturǎm douǎ poeme, spre a-l aminti pe Rabindranth Tagore cu sensibilitatea şi înţelepciunea sufletului sau de copil mare, spre a regǎsi, poate , ceva din propria sensibilitate, afecţiune, tandreţe, din primele şi cele mai semnificative forme de iubire experimentate de noi, cândva:

Darul

Doresc sǎ-ţi dau în dar ceva, o, fiul meu,

cǎci noi plutim pe fluviul lumii,

Vieţile noastre vor fi despǎrţite,

iar iubirea noastrǎ uitatǎ.

Dar nu-s atâta de naiv sǎ trag nǎdejde

Cǎ inima ţi-aş cumpǎra

cu darurile mele.

Fragedǎ-i viaţa ta şi cǎrǎruia ţi-i lungǎ,

iar tu sorbi dragostea ce ţi-o aducem

cu toţi într-un pahar,

te-ntorci şi te îndepǎrtezi de noi.

Ai jocul tǎu şi tovarǎşii tǎi de joacǎ,

Nu e nimic cǎ nu ai timp pentru noi

şi nici când sǎ gândeşti la noi.

Desigur, noi avea-vom

timp destul la bǎtrâneţe

sǎ numǎrǎm trecute zile,

sǎ mângâiem în inimile noastre

ceea ce mâinile pierdurǎ

pentru totdeauna.

Râul aleargǎ iute ca un cântec

rostogolind toate opreliştele,

dar muntele rǎmâne sǎ-şi aducǎ aminte

şi cu iubirea lui sǎ-l urmǎreascǎ…

Poştaşul pǎcǎtos

De ce şezi colo pe podea

atât de liniştitǎ şi tǎcutǎ,

o, spune-mi, scumpǎ mamǎ !

Ploaia bate prin fereastra deschisǎ,

şi te udǎ toatǎ, şi ţie nici cǎ-ţi pasǎ.

Auzi cum sunǎ gongul de patru ori…?

E ora sǎ se-ntoarcǎ

Fratele meu de la şcoalǎ.

Ce s-a-ntâmplat cu tine, mamǎ,

De-mi pari atât de ciudatǎ… ?

N-ai primit azi scrisoare de la tata… ?

L-am vǎzut pe poştaş împǎrţind scrisori

din sacul lui aproape tuturor din sat.

Doar scrisorile de la tata

le ţine numai el sǎ le citeascǎ.

Sunt sigur cǎ poştaşul e un mare pǎcǎtos.

Nu te mâhni de-aceasta, mamǎ scumpǎ.

Mâine e zi de iarmaroc în târgul vecin.

Spune-i slujnicei tale sǎ cumpere

câteva peniţe şi hârtie.

Eu însumi voi scrie scrisorile tatii:

n-ai sǎ-mi gǎseşti nici o greşealǎ.

……….

Iar când voi sfârşi scrisoarea,

crezi c-am sǎ fiu prostuţ ca tata –

s-o zvârlu-n sacul din spinarea poştaşului pǎcǎtos…?

Eu însumi ţi-o-nmânez fǎrǎ-aşteptare,

şi-aşa, scrisoare dupǎ scrisoare,

am sǎ te-ajut sǎ-mi desluşeşti scrisul.

Ştiu eu cǎ pǎcǎtosul de poştaş

nu vrea sǎ-ţi dea scrisorile

într-adevǎr frumoase…”

(din volumul „Luna in crestere” Rabindranath Tagore, poeme pentru copii, trad.George Dan, ilustraţii Angi Petrescu Tiparescu, Ed.Tineretului, 1968, Bucuresti.)

Expansiunea Ego-ului VS Teoria Reîncarnǎrii

Expansiunea Ego-ului  l-a condus pe om de-a lungul evolutiei sale la ideea ca ar putea stapani lumea, cosmosul, si ca totul e o chestiune de timp pentru a descoperi Tot(ul) ce e de descoperit. In mintea sa umflata de admiratia fata de inteligenta proprie, l-a scos pe Dumnezeu din ecuatie, asumandu-si insasi Creatia. Dealtfel, stiinta se risipeste mult in efortul de a demonstra in acest fel ca Dumnezeu nu exista, dar rezultatul nu face decat sa confirme existenta sau prezenta unei forte dincolo de puterea de intelegere umana. Daca omul ar renunta la a mai cauta un Inceput pe care sa si-l asume, atunci poate ar putea sa aiba acces la „Cel far’ de-nceput”!

Va propun un film care ilustreaza perfect cele afirmate mai sus, dincolo de substratul fictiunii  cinematografice:

http://www.filmeonline2013.biz/dincolo-de-stiinta-2014/

Libertatea si Sinele

<<Viziunea     cosmică   asupra omului   ca   individ, îl situează pe acesta în centru,  aşa după  cum  afirmă D.Rudhyar:  „fiecare individ este, într-un sens foarte real,    centrul propriului său univers”, iar astrologia umanistă: „Este calea prin care se orientează el însuşi spre univers ca spre un întreg care contează. Într-un sens mai profund, el este cerul întreg concentrat într-un punct particular de spaţiu-timp. Ceea ce îl diferenţiază pe el de ceilalţi indivizi este această formulă particulară de spaţiu-timp; ceea ce îl identifică cu fiecare altă fiinţă, este faptul că reprezintă acelaşi cer, acelaşi Soare, Lună, planete şi stele care constituie substanţa fiinţei sale. Forma diferenţiază; substanţa unifică”.(D.Rudhyar, Astrologia personalitatii, Ed.Herald, 2009, pp.10/11).

În concepţia lui D.Rudhyar, a cunoaşte propriul potenţial definitoriu şi determinant al liberului arbitru, înseamnă şi o concepţie sănătoasă despre propria libertate: „Libertatea reprezinţă capacitatea inerentă de împlinire a caracteristicilor potenţiale ale sinelui individual. Nu înseamnă puterea de a se face ce se doreşte, pentru că dorinţa se referă aici doar la ego-ul aflat în stadiul de răzvrătire împotriva oricăror conţinuturi de viaţă.” (D.Rudhyar, Astrologia personalitatii, Ed.Herald,2009, p.386)

Raportarea personalităţii la ciclurile de viaţă în psihologie pe de-o parte, şi la tranzite, progresii şi cicluri planetare în astrologie pe de altǎ parte, precum şi definirea unui Sens Vital şi a unui Sens Existenţial, acesta din urmă ca particularitate a influenţelor planetelor transpersonale pentru individul atras de spiritualitate, poate chiar cu o menire la nivel colectiv, sunt alte elemente care constituie obiective comune astro-psihologice, iar privite de pe poziţii diferite îşi găsesc complementaritatea spre o deplină înţelegere şi asimilare.>>

Florina Marin, Astropsihologia, o noua cale in consilierea psihologica si psihoterapie, Ed.Paralela45, 2012

 

(NOTA: Dane Rudhyar, creatorul astrologiei umaniste (la început, apoi a celei transpersonale şi a celei armonice), pe numele său real Daniel Chennevière (1895-1985). Rudhyar, francez de origine, stabilit în America, iniţial muzician, a sfârşit ca artist complet-scriitor, pictor şi compozitor, dar cea mai mare parte a vieţii a dedicat-o astrologiei, fiind fascinat mai întâi, ca şi Fritz Riemann, de Psihologia Abisală a lui Jung, de Psihologia Umanistă şi de studiile moderne de astrologie ale lui Jones, cum ar fi Modelele planetare holistice. Lucrarea sa de referinţă „The Astrology of Personality”) 

Libertatea si Sinele

<<Viziunea     cosmică   asupra omului   ca   individ, îl situează pe acesta în centru,  aşa după  cum  afirmă D.Rudhyar:  „fiecare individ este, într-un sens foarte real,    centrul propriului său univers”, iar astrologia umanistă: „Este calea prin care se orientează el însuşi spre univers ca spre un întreg care contează. Într-un sens mai profund, el este cerul întreg concentrat într-un punct particular de spaţiu-timp. Ceea ce îl diferenţiază pe el de ceilalţi indivizi este această formulă particulară de spaţiu-timp; ceea ce îl identifică cu fiecare altă fiinţă, este faptul că reprezintă acelaşi cer, acelaşi Soare, Lună, planete şi stele care constituie substanţa fiinţei sale. Forma diferenţiază; substanţa unifică”.(D.Rudhyar, Astrologia personalitatii, Ed.Herald, 2009, pp.10/11).

În concepţia lui D.Rudhyar, a cunoaşte propriul potenţial definitoriu şi determinant al liberului arbitru, înseamnă şi o concepţie sănătoasă despre propria libertate: „Libertatea reprezinţă capacitatea inerentă de împlinire a caracteristicilor potenţiale ale sinelui individual. Nu înseamnă puterea de a se face ce se doreşte, pentru că dorinţa se referă aici doar la ego-ul aflat în stadiul de răzvrătire împotriva oricăror conţinuturi de viaţă.” (D.Rudhyar, Astrologia personalitatii, Ed.Herald,2009, p.386)

Raportarea personalităţii la ciclurile de viaţă în psihologie pe de-o parte, şi la tranzite, progresii şi cicluri planetare în astrologie pe de altǎ parte, precum şi definirea unui Sens Vital şi a unui Sens Existenţial, acesta din urmă ca particularitate a influenţelor planetelor transpersonale pentru individul atras de spiritualitate, poate chiar cu o menire la nivel colectiv, sunt alte elemente care constituie obiective comune astro-psihologice, iar privite de pe poziţii diferite îşi găsesc complementaritatea spre o deplină înţelegere şi asimilare.>>

Florina Marin, Astropsihologia, o noua cale in consilierea psihologica si psihoterapie, Ed.Paralela45, 2012

 

(NOTA: Dane Rudhyar, creatorul astrologiei umaniste (la început, apoi a celei transpersonale şi a celei armonice), pe numele său real Daniel Chennevière (1895-1985). Rudhyar, francez de origine, stabilit în America, iniţial muzician, a sfârşit ca artist complet-scriitor, pictor şi compozitor, dar cea mai mare parte a vieţii a dedicat-o astrologiei, fiind fascinat mai întâi, ca şi Fritz Riemann, de Psihologia Abisală a lui Jung, de Psihologia Umanistă şi de studiile moderne de astrologie ale lui Jones, cum ar fi Modelele planetare holistice. Lucrarea sa de referinţă „The Astrology of Personality”) 

CE ESTE ASTROPSIHOLOGIA ?

         Viziunea astropsihologică asupra fiinţei umane este rezultatul evoluţiei paralele a astrologiei şi psihologiei în sens umanist, ambele avându-şi obârşia în Statele Unite, unde pǎrintele astrologiei moderne-umaniste, Dane Rudhyar publica încǎ din 1936 “Astrology of  Personality” (Astrologia Personalitǎţii). El  prezenta astrologia  ca psihosinteză, iar harta natală era consideratǎ o mandala, o formulă de integrare în scopul de a crea un tot unitar. Pe principiul interdisciplinaritǎţii care se dovedeşte cel mai eficient în orice demers ştiinţific, Carl Gustav Jung, de pildǎ, a studiat mii de astrograme natale pentru a fundamenta observaţiile şi concluziile sale specifice psihologiei jungiene.

În ceea ce mǎ priveşte, cercetarile şi  studiile publicate  de psihologi  şi astrologi  importanti ai secolului trecut, dar şi propriile observaţii făcute în consilierea astrologică timp de peste zeze ani, m-au condus la ideea că putem prelua şi dezvolta teoriile care atestă complementaritatea acestor discipline, psihologia şi astrologia. Astropsihologia şi viziunea ei asupra fiinţei printr-un model holistic, defineşte cele patru dimensiuni ale existenţei fiinţei umane, şi anume: dimensiunea fizicǎ- sau materialǎ, dimensiunea sufleteascǎ- sau psihoafectivǎ, dimensiunea intelectualǎ- sau raţionalǎ şi dimensiunea spiritualǎ- sau a conştiinţei Sinelui.

Observarea conexiunii şi interacţiunii dintre instanţele psihicului, dintre psihic şi starea fiziologicǎ a corpului, dintre personalitate şi evoluţia ciclului de viaţă în care se află o persoană, sau dintre nivelul spiritual atins şi cunoaşterea de sine, este principiul de bazǎ în Astropsihologie. Prin urmare, astrologia  poate fi consideratǎ o pârghie importantǎ în cunoaşterea psihicului uman, prin corelarea limbajului său cu cel al psihologiei, iar  adaptarea instrumentelor epistemologice la nivelul evolutiv actual este motivată de nevoia creşterii eficienţei în toate ramurile psihologiei şi orientările psihoterapeutice. Fiecare element din astrograma natală reprezintă o calitate particulară a întregului proces de viaţă, iar interpretarea astrologică modernă include şi o funcţie psihologică specifică.

Astrolpsihologia ne propune astǎzi o cunoaştere completǎ a fiinţei sub toate aspectele sale şi în toate compartimentele vieţii în scopul de a putea defini, de pildǎ, elementele inconştiente,  principiul de manifestare psiho-emoţionalǎ,  ecuaţia dintre conştient, capacitate intelectualǎ, liberul arbitru, motivaţie şi acţiune, ceea  ce  se regǎseşte  într-un model holistic al astrogramei natale. Ca şi instrument de lucru în psihologie, respectiv în consilierea psihologicǎ şi în psihoterapie, informaţiile de naturǎ astrologicǎ oferǎ, deasemeni, indicii despre nivelul sǎu de evoluţie spiritualǎ pe care îl poate atinge, despre tendinţele pe care le poate manifesta în decursul vieţii, fǎrǎ a urmǎri sǎ interfereze cu alegerile pe care le face individul în lumea materialǎ sau în raport cu sistemul sǎu de credinţǎ, astfel cǎ modul în care sunt transmise este deosebit de important. Studiul teoretic, cercetarea şi rezultatele pe care le-am obţinut sunt publicate  în „Astropsihologia – o nouǎ cale în consilierea psihologicǎ şi psihoterapie”, Ed.Paralela45, 2012, regǎsindu-se în lucrarea  de disertaţie susţinutǎ în 2011, la absolvirea Masterului „Intervenţii fundamentale în dezvoltarea personalǎ şi psihoterapie”.

Alǎturi de unele concepte noi pe care le-am prezentat, precum  Sensul Vital şi Sensul Existenţial, am propus un bogat material astrologic care sǎ le susţinǎ, tocmai din dorinţa de a expune în mod concret cum poate fi utilizat acest instrument cu multiple resurse. Diferitele tipuri de analize întreprinse asupra nativitǎţii şi vieţii lui Sigmund Freud, precum şi studiile intitulate: „Ce nu ştim despre Eminescu?”, „Nichita Stănescu şi limbajul astral al “necuvintelor”, „Spiru Haret-percepţii asupra unui profil astrologic, personalitate şi realizare de sine”, se doresc a fi o prefigurare a acestor resurse, fǎrǎ a avea intenţia de a le fi epuizat. Datele tehnice ataşate interpretǎrilor astrologice sau evaluǎrilor psihologice pot fi uşor ignorate de cititorul neiniţiat în astrologie sau psihologie, ele având darul de a suscita interesul celor interesaţi sau aflaţi la confluenţa dintre acestea.

Astropsihologia, în viziunea mea este pârghia cea mai potrivitǎ în momentul de faţǎ, spre a fi utilizatǎ în evaluarea problematicii clientului  în cabinetul de consiliere astrologicǎ sau psihologicǎ, în psihoterapii de orice orientare. Identificarea raportului persoanei cu Sensul vieţii sale este punctul nodal al abordǎrii, acesta fiind înscris în harta cerului naşterii,  fiecare persoanǎ ajungând la atingerea lui urmând o traiectorie armonicǎ vibraţional cu ritmul sǎu interior. Acest principiu de analizǎ astropsihologicǎ elaborat de mine în lucrarea amintitǎ, pune accentul în mod esenţial pe cunoaşterea potenţialului propriu, pe Liberul Arbitru disponibil în momentul respectiv, în defavoarea previzionǎrii în sensul clasic.

                                                     Florina Marin, http://www.astrolog-florina.ro , 

astrolog, psiholog Florina Marin

master în Intervenţii fundamentale de dezvoltare personalǎ şi psihoterapie,

anul IV în formare la A.C.P.P.B. -psihoterapie psihanaliticǎ